- Octombrie 2001 – prezent:
lector universitar doctor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Catedra de Informatică Economică
- Aprilie 2000 – septembrie 2001:
lector universitar doctor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Matematică, Catedra de Mecanică si Astronomie
Venirea mea la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor se datorează unui “experiment” realizat de domnul profesor Dumitru Oprea, pe atunci decan la FEAA.
Datele “experimentului” au fost următoarele: orarul pe facultate a fost făcut în aşa fel încât cursurile de aceeaşi specialitate erau la aceeaşi oră, dar în amfiteatre diferite, studenţii fiind lăsaţi liberi să aleagă la cursul cărui profesor doresc să meargă.
La începutul semestrului al doilea, aproximativ 70% dintre studenţi au ales să vină la cursul meu. Asta în condiţiile în care sunt cunoscut ca fiind un cadru didactic care te întreabă des şi pune note mici. Mai mult, în evaluările anuale pe care le fac studenţii tuturor profesorilor am fost plăcut surprins să constat că am obţinut întotdeauna peste 90 de puncte din 100 posibile.
Acel procent de 70% e unul din lucrurile cu care mândresc cel mai mult în ceea ce priveşte cariera mea. Asta pentru că eu cred cu tărie că finalitatea muncii unui cadru didactic universitar nu este altceva decât studentul care i-a trecut prin mână.
Astăzi pot spune că am predat matematica la toate Facultăţile din Universitatea “Alexadru Ioan Cuza”. Predau în acest moment la aproximativ 2.200 de studenţi şi îi consider pe fiecare în parte răspunderea mea personală în ceea ce priveşte materia pe care eu le-o predau.
- Octombrie 1993 – martie 1999:
asistent universitar doctor, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Matematică, Catedra de Mecanică si Astronomie
M-am întors în ţară cu apetit pentru cercetare. Am absolvit în septembrie 1992 „Summer school in applied mathematics”, MATAROM CIMI-UNESCO, JET – 2797/91 şi JET – 2779/ 91 susţinute de prof. dr. G.P. Thomas şi prof. dr. E. A. Cox (Department of Mathematical Physics, University College Dublin, Ireland).
Dar am urmărit, de asemenea, să-mi îmbunătăţesc permanent calităţile mele de pedagog, pentru că ţineam aproape în minte tot timpul vorbele dlui. profesor Anton: “Există trei categorii de dascăli: cei care au înclinaţie spre cercetare şi carenţe ca pedagogi; cei care sunt buni pedagogi, dar nu-i interesează cercetarea şi, în sfârşit, o a treia şi cea mai rară categorie: cei care reuşesc să găsească un echilibru între apetitul pentru cercetare şi aptitudinile pedagogice. Studentul are nevoie la un profesor de ambele calităţi: degeaba profesorul cunoaşte dacă nu ştie să transmită şi degeaba ştie să transmită dacă nu are ce.
Dorinţa de a echilibra aceşti doi parametri este definitorie pentru cariera mea de dascăl, iar relaţia şi rezultatele excelente pe care le am cu studenţii mei mă fac să cred că sunt pe drumul cel bun.
- Octombrie 1991 – iulie 1993:
doctorat sub îndrumarea prof. dr. Michael Hayes – Department of Applied Mathematics, în cadrul programului TEMPUS, University College Dublin, Irlanda;asistent universitar doctorand, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Matematică, Catedra de Mecanică si Astronomie
A fost o perioadă agitată a vieţii mele. Stăteam în Irlanda aproximativ 8 luni pe an, iar în primele patru luni ale anului ţineam ore la Universitate. Am avut şansa de a-mi face doctoratul la University College Dublin (Irlanda) sub îndrumarea unui mare profesor: dl. prof. Michael Hayes, şeful Departamentului de Matematică Aplicată.
Domnul Hayes era realmente un personaj aparte. Vârsta, atitudinea şi prestanţa lui de lord britanic de modă veche contrasta puternic cu tinereţea şi lejeritea celorlalţi profesori. Nu era nici John, nici Tom, nici “dear mister” – era sir Hayes şi-atât. Colegii mei mă invidiau discret pentru că, o dată pe săptămână, aveam privilegiul de a sta de vorbă o oră cu domnul profesor Hayes.
Nu-mi explic nici acum de ce am beneficiat de un alt regim decât colegii mei. Dar ţin minte fiecare din acele discuţii.
- Septembrie 1988 – septembrie 1990:
profesor de matematică, şcoala generală I – VIII Hîrlău, judeţul Iaşi
Când mă gândesc la acei doi ani de profesorat la liceu îmi aduc aminte de clasa de copii cărora le-am fost diriginte. După doi ani de zile am devenit atât de ataşaţi unii de alţii încât eu am continuat să le fiu diriginte şi să le predau matematica pentru încă un an, deşi eram deja asistent universitar la Iaşi. Pur şi simplu nu m-am putut despărţi de ei şi mi-am dorit tare mult să le fiu diriginte şi profesor până la terminarea liceului.
Nu s-a putut însă, pentru că în al patrulea an, în 1991, am avut o ocazie pe care n-o puteam rata: doctoratul în Irlanda. Copiii au rămas cu satisfacţia declarată că, pentru un an, au învăţat matematică în liceu de la un cadru didactic universitar. Şi astăzi când îi întâlnesc pe stradă eu nu sunt pentru ei “Marius” sau “domnul Spînu”, ci numai “domnul diriginte”.
- Octombrie 1984 – iulie 1988:
Facultatea de Matematică, domeniul Mecanică Teoretică, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi; specializarea: matematică
Ca student am avut norocul să am la catedră o generaţie de profesori adevăraţi.
Cele mai sonore nume care îmi vin în minte sunt prof. dr. Anca Precupanu, prof. dr. Vasile Oproiu, acad. Radu Miron, prof. Calin Ignat (fost rector), prof. dr. Dan Petrovanu (unul din cei mai mari eminesciologi din Iaşi, care preda ecuaţii diferenţiale), prof. dr. Eugen Popa (doctorat la Sorbona), acad. Dorin Ieşan, prof. dr. C.I. Borş şi prof. dr. Radu Anton, care mi-a fost şi îndrumator de lucrare de licenţă. De altfel, dl. profesor Anton este cel care, în 1990, a vrut cu orice preţ să mă aducă să predau la Facultatea de Matematică.
- Septembrie 1983 – iunie 1984 şi iulie - august 1988:
Şcoala de ofiţeri în rezervă U.M. 01184 – Bacău, specializarea artilerie; sublocotenent în rezervă
Când mă gândesc la armată, două chipuri îmi apar primele în faţa ochilor.
Locotenent-colonelul Dumitru Năstac era ofiţer fără a fi trecut prin Academie şi un om de o duritate uneori inexplicabilă. Debutul stagiului militar a însemnat pentru mine o lună de munci agricole la Răcăciuni (judeţul Bacău), la strâns de cartofi şi varză.
Îmi amintesc că la I.A.S. Răcăciuni nu mai muncea nici un ţăran, munceau doar soldaţii, de dimineaţa până seara. Mâncam de multe ori în ploaie, stăteam noaptea fără curent şi căldură, iar tot ce ne doream eu şi camarazii mei era nişte cremă de mâini.
Spre finalul celor 9 luni de armată, domnul Năstac a inventat un sport nou: “gândăcitul”. Era vai mama noastră dacă până seara nu-i aduceam la raport o sacoşă de 1 leu plină de gândaci de Colorado de pe culturile de cartofi.
Al doilea chip care îmi vine minte aparţine unui om masiv, tuciuriu, cu mâini imense, aparent o brută. Dar, de fapt, un suflet de artist. Îl chema Găină Constantin, dar noi îi spuneam Gobaia. Ştia să cânte dumnezeieşte la trompetă, iar în cele nouă luni de armată a învăţat să cânte şi la chitară. Era plăcerea noastră şi a lui să ne cânte stingerea la trompetă. Doar că în loc de notele obişnuite, cazone, Gobaia ne cânta “Silent Night”. După chinul unei zile de muncă la câmp, în frig şi ploaie, trompeta lui Gobaia ne ungea pe suflet. Gobaia îşi dorea să meargă la facultate dar era sărac lipit.
În ultima săptămână de armată am pus toţi bani şi i-am cumparat costum nou, cămaşă, pantofi, ceas şi valiză… Iar în ultima noapte ne-am adunat toată şcoala militară în careu, de nu mai înţelegea Gobaia unde trebuie să-şi cânte “stingerea”. 12 colegi îmbrăcaţi frumos au venit spre el, ţinând fiecare în mână câte un obiect din cadoul trompetistului nostru.
A plans în hohote Gobaia şi a cântat din trompetă aproape o oră de melodii din Beatles şi Scorpions. Ultimul cântec a fost “stingerea”: tot Silent Night, bineînţeles. Ofiţerii zâmbeau pe sub mustăţi şi n-au zis nimic.
- Septembrie 1979 – iunie 1983:
Liceul industrial de chimie Hîrlău, specializarea chimie industrială
“Tot ceea ce n-avem din naştere şi de care avem nevoie când suntem mari ne este dat prin educaţie” spunea Jean Jacques Rousseau, şi câtă dreptate avea. “Ani de liceu/Cu emoţii la Română,/Scumpii ani de liceu/Când la mate’-i dai de greu…”, îmi vine reflex în minte refrenul “Liceenilor”, un film în care mulţi dintre noi ne-am regăsit. Nu pot spune însă că “am dat de greu la mate” la liceu. Dimpotrivă, este locul unde mi-am descoperit interesul, fascinaţia pentru matematică şi, o spun apăsat, locul care mi-a hotărât cariera profesională.
Datorez această revelaţie unei figuri absolut memorabile d-na profesoară de matematică Virginia Alexe. La fel cum o mare parte din ceea ce mă defineşte astăzi că om este meritul domnului profesor de limba română şi diriginte, Vasile Tătar.