România prinde rădăcini la Iaşi

"Romania prinde radacini" la Iasi"Romania prinde radacini" la Iasi

Campania de împădurire „România prinde rădăcini" iniţiată de Realitatea TV a adunat la Iaşi, astăzi un număr record de 6500 de voluntari, care au plantat 40.000 de arbori pe un teren de la marginea municipiului. 

Primii voluntari au sosit astăzi încă de la ora 8.00 pe platoul pregătit pentru împădurire, aflat la câţiva kilometri de ieşirea din municipiul Iaşi către Sculeni. În doar două ore se adunaseră mai bine de 2.200 de oameni, iar până la sfârşitul zilei de plantare numărul voluntarilor ajunsese la 6500.

De trei ori mai mult decât estimările organizatorilor şi, totodată, cel mai mare număr de voluntari înregistrat până acum într-o singură zi în cadrul campaniei „România prinde rădăcini".

Aceştia au plantat circa 40.000 de puieţi de pin, salcâm şi sălcioară pe un teren de opt hectare. Locul a fost ales de organizatorii campaniei pentru a împiedica alunecările de teren frecvente în această zonă.

Voluntarii au venit din Iaşi, din localităţile limitrofe, dar şi din alte judeţe. Printre ei s-au numărat circa 100 de voluntari Petrom şi peste 400 de tineri care l-au însoţit pe preşedintele organizaţiei MaiMultVerde, Dragoş Bucurenci.

Şi în această etapă, s-au alăturat campaniei „România prinde rădăcini" numeroşi exponenţi ai mediului politic, ai celui academic şi ai societăţii civile, oameni de cultură, sportivi şi artişti care au plantat arbori la Iaşi. Printre ei s-au numărat senatorul PNL Varujan Vosganian, senatorul PDL Mihaela Popa, deputaţii PNL Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei, deputatii PDL Sulfina Barbu si Teodor Marius Spinu, deputatul PSD Vasile Mocanu, preşedintele PIN Lavinia Şandru; cei patru membri ai cvartetului VOCES, cunoscuta interpretă de muzică populară Laura Lavric, artista Daniela Nane, creatoarea de modă Cristina Nichita. Directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi - Cristian Hadji Culea - a venit însoţit de o echipă de actori, iar şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan" din Iaşi - parlamentarul Tudor Ciuhodaru -  a plantat arbori alături de mai mulţi medici.

Au fost prezenţi directorul general Romsilva - Florin Munteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi - Constantin Simirad, primarul municipiului Iaşi - Gheorghe Nichita şi directorul de comunicare al Petrom Dan Pazara.

SURSA SI ARTICOLUL INTEGRAL: www.realitatea.net

lect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (1)lect. univ. dr. Teodor Marius Spinulect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (2)lect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (2)lect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (3)lect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (3)lect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (4)lect. univ. dr. Teodor Marius Spinu (4)

cat esti de nesimtit

totul e doar o mascarada , praf in ochii fraierilor dar, tu esti un nesimtit care calca peste cadavre; esti un om fara scrupule... mi-e mila de tine om de nimic!