Imaginile de la mitingul de ieri din Piaţa Unirii vorbesc de la sine şi mă scutesc de orice alt comentariu.
1 noiembrie 2009
1 noiembrie 2009
1 noiembrie 2009
1 noiembrie 2009
1 noiembrie 2009
1 noiembrie 2009
Discursul preşedintelui Traian Băsescu rostit la Iaşi, în Piaţa Unirii, ieri 1 noiembrie 2009
Bine v-am găsit, moldoveni! Moldoveni, Moldova nu este încă a oligarhilor, Moldova nu este a mogulilor, Moldova este a voastră, Moldova este a urmaşilor voştri, Moldova este a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor! Bine v-am găsit! Dragii mei, aici pe 13 mai 2007 v-aţi adunat în număr la fel de mare pentru a mă susţine la referendum. Referendumul generat de poziţia celor 322, nu o să uit acel miting în care, la fel ca acum, v-aţi adunat în Moldova pentru a spune NU oligarhilor. Astăzi revin la Iaşi, un oraş care îmi este drag pentru că parte din copilăria mea este legată de Iaşi. Aici am făcut cinci ani de şcoală la Negruzzi, aici am învăţat dragostea pentru istorie, aici am învăţat respectul pentru religie, aici mi-a intrat în suflet Alexandru Ioan Cuza, aici mi-a intrat în suflet Ştefan cel Mare cu Palatul Culturii, aici am învăţat să iubesc poemele lui Eminescu şi bojdeuca lui Creangă. Aici este românism, la Iaşi, în Moldova, aici sunt oamenii care îşi iubesc ţara, aici în locul ăsta! Dragii mei, ne pregătim să pornim, în continuare, la drum! Este un moment important şi pentru ţară şi pentru fiecare dintre români, şi pentru mine. Este momentul în care, în primul rând, trebuie să vă mulţumesc, să vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-aţi dat timp de cinci ani. Ştiu că m-aţi sprijinit cu bună credinţă şi cu multă speranţă că România se va schimba. În multe privinţe am reuşit, în altele nu! Am înţeles că România nu se poate schimba atât de uşor cum am crezut la începutul mandatului, de aceea nereuşitele din acest mandat, trebuie să devină reuşite ale mandatului viitor. Dar pentru sprijinul pe care mi l-aţi dat până acum, pentru faptul că sunteţi astăzi aici pentru a mă susţine, eu vă mulţumesc din tot sufletul ! Sunt lucruri care s-au făcut bine în aceşti cinci ani ! România nu mai este cea din anul 2004. În anul 2005 am semnat intrarea ţării în Uniunea Europeană, iar în 2007, în luna ianuarie, cu câteva zile înainte de a sărbători Unirea, România a devenit membră a Uniunii Europene. România nu mai este la fel ca în 2004 pentru că o dată cu începerea mandatului meu s-a introdus cota de 16%, rămânând mai mulţi bani în buzunarele românilor. România nu mai este aceeaşi ca în 2004 pentru că în trecut am făcut un Raport al celor 45 de ani de comunism şi am condamnat crimele acelor timpuri în faţa Parlamentului României. România nu mai este aceeaşi ca în 2004 pentru că 2 milioane de români au la dispoziţie dosarele fostei Securităţi şi pot să vadă cum au fost supravegheaţi şi ce au spus alţii despre ei. România a intrat într-un loc în care s-a aflat adevărul despre perioada comunistă! România nu mai este aceeaşi ca în 2004 pentru că începând din 2006, prin insistenţe, am reuşit ca sistemul de Educaţie să primească 5% din PIB, iar din 2007, 6% din PIB, în aşa fel încât copiii noştri să poată învăţa uşor, mai bine. România nu mai este aceeaşi ca în 2004 pentru că instituţiile statului, Justiţia au început să lucreze. Încă nu lucrează aşa cum trebuie, dar marii demnitari ai ţării nu mai sunt feriţi de griji atunci când vine vorba de justiţie şi de faptele lor. România nu mai este aceeaşi pentru ca în 2004 pentru că, între timp, pe teritoriul acestei ţări s-a permis accesul celui mai puternic aliat al nostru, al Statelor Unite. Pe frontiera noastră de Răsărit nu mai suntem singuri, şi fiecare dintre noi este mult mai sigur ca înainte. România nu mai este aceeaşi ca în 2004 pentru că noi toţi o vrem prosperă, noi toţi o vrem o ţară în care să ne simţim bine. Şi trebuie să continuăm ceea ce este important: modernizarea statului român. V-aş ruga să vă aduceţi aminte că la primul discurs rostit în Parlament, după intrarea României în Uniunea Europeană, am vorbit despre un al treilea obiectiv fundamental al României şi al românilor. Până atunci două se îndepliniseră: intrarea în NATO şi intrarea în Uniunea Europeană. Dar avem cel de al treilea obiectiv fundamental, la care toţi trebuie să fim solidari şi acest obiectiv se numeşte modernizarea statului român. Avem nevoie să modernizăm instituţiile statului, avem nevoie de un stat modern şi sigur, care să nu mai fie o povară pentru cetăţenii ei. Avem nevoie de un stat debirocratizat şi, mai ales, avem nevoie ca România să fie a românilor. Pot să vă spun că mandatul meu a fost unul greu, a fost unul greu pentru că eu am refuzat compromisul. Am refuzat să fiu un Preşedinte la adăpostul căruia să înflorească oligarhii. Şi v-aş aduce aminte câteva exemple: ar fi fost drept ca, aşa cum îmi cerea primul-ministru din acea vreme, să intervin să se închidă dosarul de la Procuratură al lui Dinu Patriciu? Şi eu zic la fel, că nu ar fi fost drept ! Ar fi fost drept ca pentru a avea linişte pe televiziunile lui Vântu să îl las să ia Poşta ? Ar fi fost drept ca, pentru a avea linişte pe televiziunile domnului Voiculescu să îl las să primească minele de sare ? Iată lucruri care dacă s-ar fi întâmplat aş fi simţit că nu sunt corect cu dumneavoastră. Singurul meu aliat cinstit şi consecvent şi cu care nu am făcut decât ceea ce trebuia să facem: să rămânem cinstiţi şi oneşti; acest aliat aţi fost dumneavoastră şi pentru dumneavoastră eu am preferat să fiu în confruntare cu cei care voiau să consolideze oligarhia în România, şi pentru acest lucru mi-am făcut, să spunem, duşmani. Eu sper că după aceste alegeri vor înţelege că nu este decât un drum: ori slujim toţi politicienii poporul, ori dacă nu, poporul ne sancţionează. Iar data de 22 noiembrie este un moment în care vom vedea cine a avut dreptate: eu, rămânând onest şi ataşat celor ce le-am promis românilor în 2004 sau ei, care au crezut că onestitatea unui Preşedinte poate fi negociată în favoarea lor. Vă mulţumesc mult pentru cât m-aţi sprijinit în aceşti cinci ani! Aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre o Românie a viitorului, o Românie aşa cum trebuie să o vedem toţi – România aşa cum o văd eu. Avem în primul rând nevoie de o Românie a valorilor şi cea mai importantă valoare este dragostea de ţară. De prea multe ori vedem la televizor oameni spunând că le este silă de ţara lor, că le este silă de statul român, că nu le plac simbolurile statului român. Acest lucru trebuie să dispară în România. Naţiunile puternice sunt naţiunile care îşi iubesc ţara, naţiunile care îşi iubesc istoria şi şi-o respectă, naţiunile care îşi iubesc şi îşi respectă cultura, naţiunile care îşi construiesc împreună viitorul, bazându-se pe istoria şi pe cultura lor. Este o valoare pe care toţi trebuie să o avem în suflet. Eu o am de pe vremea când eram mic copil într-o familie de militari şi am învăţat-o în meseria mea de comandant de navă. Acolo, în fiecare dimineaţă la răsăritul soarelui, la catarg se ridică tricolorul, seara, la apus, tricolorul se coboară de la catarg. Dar el nu poate rămâne coborât, şi atunci, fiecare marinar şi-l ia în suflet pe timpul nopţii şi acolo îi rămâne pentru totdeauna. A-ţi iubi ţara şi simbolurile ţării este ceea ce orice român trebuie să facă iar voi, urmaşii lui Ştefan, ştiţi mai bine decât oricine ce înseamnă dragostea de pământ, dragostea de istorie, dragostea de oameni, şi pentru asta vă mulţumesc, moldoveni! România trebuie să fie o Românie a educaţiei. Avem nevoie ca şcoala noastră să fie modernizată şi pentru asta noua Lege a Educaţiei Naţionale este deja trecută de Parlament. Avem nevoie ca tânăra generaţie să dobândească acele competenţe care să îi permită să reuşească în viaţă. Şcoala românească trebuie profund modernizată, copiii nu trebuie să mai înveţe pentru a ţine minte ce a spus dascălul la şcoală, copiii trebuie să înveţe pentru a dobândi competenţe - competenţe să lucreze cu calculatorul, competenţe de limbi străine, competenţe care să le permită ca atunci când termină şcoala să îşi găsească un loc de muncă, cu o calificare bună astfel încât să fie mai bine plătiţi decât sunt astăzi. Dacă discutăm de valori, poate una dintre valorile cele mai importante după patriotism şi dragostea de ţară trebuie să fie solidaritatea. Parcă, uneori, suntem prea dezbinaţi, parcă nu ne pasă unul de celălalt, şi eu cred că solidaritatea este cel mai important lucru în interiorul comunităţilor, fie că sunt comunităţi administrative în comune, în oraşe, în municipii, fie că sunt comunităţi religioase, comunităţi ale minorităţilor naţionale. Solidaritatea este elementul care trebuie să predomine în relaţiile dintre oameni, iar atunci când este nevoie, statul însuşi trebuie să fie solidar cu cei aflaţi în dificultate. Şi din acest punct de vedere vreau să ştiţi că mă bucur că în acest an s-a introdus pensia minimă pentru cei care nu aveau niciun fel de pensie. Va trebui să mai lucrăm mult aici, dar introducerea pensiei minime este semnul de solidaritate a 22 de milioane cu cei mai amărâţi. Pentru acest lucru, pentru că au acceptat această lege, eu le mulţumesc tuturor românilor, şi dumneavoastră în mod deosebit pentru că sacrificiul cel mai mare a fost aici, în zona Moldovei, unde veniturile sunt mai mici decât în partea de vest a ţării. Pentru acest lucru, vă mulţumesc mult! Dragii mei, despre valori putem discuta mult, una însă pe care doresc să o mai reamintesc în această întâlnire este legată de justiţie. Trebuie să facem ca fiecare român să fie egal în faţa legii şi din acest punct de vedere, un lucru important odată cu revizuirea Constituţiei este să scoatem toate sistemele de imunităţi atribuite parlamentarilor. Şi parlamentarii, şi miniştrii, şi oamenii de rând trebuie să fie egali în faţa legii. Parlamentul nu trebuie să devină instrumentul prin care politicienii se feresc să ajungă în faţa procurorului şi în faţa judecătorului. Este un alt obiectiv pe care eu cred că trebuie să îl propunem prin procesul de revizuire a Constituţiei. Şi pentru că suntem la Constituţie, ca generator al valorilor prin care o naţiune trăieşte, aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre referendum. Timp de cinci ani am cerut clasei politice să înceapă procesul de revizuire a Constituţiei. Avem nevoie de o Constituţie mai bună, avem nevoie de o Constituţie care să simplifice instituţiile statului. Politicienii au promis dar nu au început procesul de revizuire. Din acest motiv, utilizând dreptul constituţional al Preşedintelui, v-am chemat pe data de 22 noiembrie la referendum, să vă pronunţaţi dacă doriţi un parlament unicameral, în care să fie redus numărul de parlamentari de la 471 la maxim 300. Doriţi acest lucru? Şi eu îl doresc. Este un element de modernizare a celei mai importante instituţii a statului român, Parlamentul, şi în acelaşi timp este un element de continuare a procesului de reformă a clasei politice. După votul uninominal trebuia să urmeze, în mod firesc, un proces de reformare a Parlamentului, acolo unde cei mai importanţi parlamentari discută şi stabilesc viitorul acestei ţări şi viitorul fiecăruia dintre dumneavoastră. Dincolo de valori, cred că trebuie să privim către zona economică. Şi aici cred că din 1994 s-au făcut greşeli majore că nu s-a valorificat potenţialul agricol al României. Ceea ce propun românilor şi guvernanţilor este să facă din agricultură şi din turism o prioritate naţională. Numai aşa România va putea valorifica potenţialul ei agricol. Avem potenţial să hrănim 80 de milioane de oameni. În această realitate noi importăm 70% din hrana pentru populaţie. Este clar că neglijarea agriculturii ne-a adus într-o situaţie dificilă. Agricultura trebuie să devină o prioritate nu numai prin creşterea facilităţilor pentru fermieri, dar ea trebuie să se materializeze printr-o industrie alimentară bine pusă la punct care să valorifice producţia agricolă în mediul rural. Numai aşa atunci când laptele nu va mai pleca la oraş, ci va fi procesat în mediul rural, la sat, atunci când carnea nu va mai pleca la oraş, ci va fi procesată în mediul rural, iar de la sate la oraşe vor pleca produse alimentare finite, atunci satul îşi va schimba standardul şi va putea să aspire către prosperitate, pentru că făcând întreprinderi mici şi mijlocii cu bani europeni în mediul rural, de fapt dăm locuri de muncă pentru tineri şi pentru femeile din mediul rural. În momentul de faţă, cei cu cele mai puţine şanse sunt cei din mediul rural şi, în mod deosebit, femeile din mediul rural. O astfel de industrializare în mediul rural dă şanse şi tinerilor şi femeilor, iar taxele se încasează la primărie pentru a se rezolva problemele comunităţii. Ar fi câteva elemente care trebuie să fie parte a unei viziuni corecte despre România. Dar dincolo de ceea ce avem de făcut, trebuie să privim şi la o realitate de astăzi, care ne obligă să privim către aceste lucruri. Şi eu vă spun că este o realitate pe care trebuie să o îndreptăm; nu o să îndreptăm nici într-un an, nici în doi ani. Dar trebuie să începem să o îndreptăm. Şi aici mă gândesc la inechitatea dintre cei din mediul urban şi cei din mediul rural: asistenţa medicală este slabă în mediul rural, şcoala este slabă în mediul rural; doar 2% din copiii care fac şcoala în mediul rural ajung la facultăţi. Ceea ce înseamnă că generaţii întregi de tineri au şanse mai mici decât cei de la oraş. Toate acestea, dragii mei, ne arată un singur lucru şi anume faptul că trebuie să continuăm. Trebuie să continuăm împreună în condiţiile în care eu mă angajez ca şi în următorul mandat să fiu un Preşedinte care va rămâne loial, în toată puterea lui, poporului român, celor care m-au ales. Avem nevoie să continuăm pentru că suntem în faţa unei opţiuni pe 22 noiembrie. Opţiunea este dacă dăm ţara înapoi celor de la care am smuls-o în decembrie 2004, adică oligarhilor, sau lăsăm ţara acolo unde este acum, adică în mâna poporului român. Opţiunea mea este ca românii să fie stăpânii acestei ţări şi pentru acest lucru o să fac tot ce ţine de mine. Suntem într-un moment de criză economică, o criză economică ce nu a pornit din România, dar care îl afectează pe fiecare român. Vom ieşi din criză, vom ieşi cu atât mai repede cu cât vom fi mai solidari unii cu alţii. Criza economică o sa treacă şi o sa reluăm creşterea economică undeva în trimestrul al II-lea al anului 2010. Dar dincolo de criza economică, ceea ce avem de făcut acum este ca fiecare dintre noi să privească la realităţile din jur. Iar realităţile din jur ne spun că România are potenţial extraordinar să devină una din ţările prospere ale Europei. Sigur, nu va deveni peste noapte. Ştim însă un singur lucru: că cinstit şi împreună ne putem putem atinge ţelul. Este criză economică, dar vă asigur că învăţătura mea ca marinar şi comandant de navă m-a făcut să ţin mâna strâns pe timonă şi să vă asigur că nava noastră, România, este în siguranţă, că nava aceasta va ieşi din furtună şi că împreuna vom ajunge la ţintă: ieşirea din criză şi construirea mai departe a României moderne. Dragii mei, după întâlnirea cu dumneavoastră plec mai departe, către Bacău, şi în alte locuri din ţară în zilele următoare, cu convingerea că românii au rămas solidari în continuare cu intereselor lor şi, mai ales, că sunt solidari cu ţara. Ţara aceasta este acum în mâinile dumneavoastră, este a dumneavoastră şi trebuie să facem ca toţi să ne simţim bine aici, la noi acasă. Ştiu că nu toţi trăiţi bine. Dar ceea ce eu vă propun în continuare este să stăm umăr la umăr şi să facem ca, în timp, să trăim bine în ţara noastră. Dragii mei, închei dorindu-vă din tot sufletul SĂ TRĂIŢI BINE! Le mulţumesc acelora care mă sprijină, dar nădejdea mea nu este în politicieni, ci în dumneavoastră. În fiecare dintre dumneavoastră şi în toţi la un loc. Având siguranţa că parteneriatul meu cu dumneavoastră este unul total, îmi pot permite ceea ce mi-am permis în primul mandat: să merg cu coloana vertebrală dreaptă şi să nu mă înclin în faţa mogulilor şi a oligarhilor. Niciodată nu voi pune un Guvern pe care l-au stabilit la Grivco Ion Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc şi Vanghelie. Eu voi pune un Guvern al României şi al românilor, nu un Guvern al trecutului. În încheiere, aş vrea să vă spun un lucru care să rămână numai între noi – vă rog să nu-l spuneţi nimănui: Geoană n-are nicio şansă şi nici n-ar putea să aibă, pentru că pe el când îl garantează Vanghelie, când îl garantează Ion Iliescu. Lucrul care m-a făcut să spun că acest om nu are nicio şansă, a fost ceea ce am văzut cu toţii în ziua în care s-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central. Atunci, Ion Iliescu i-a spus lui Mircea Geoană: Mircea Geoană, îţi predau ştafeta! Ion liescu nu a înţeles că ştafeta dânsului s-a terminat. A fost trei mandate Preşedinte al României. Nu poate să pună un candidat în spatele căruia dânsul să profite, să protejeze oligarhia ce s-a creat în cele trei mandate ale domniei sale! Aşa că vă spun categoric: Mircea Geoană nu are şanse! Şi vă mai spun un lucru la fel de categoric: cel care va câştiga alegerile este candidatul dumneavoastră, Traian Băsescu! Vă mulţumesc mult şi vă asigur de toată dragostea mea, vă doresc sănătate dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră. De perioada aceasta dificilă de criză, să treceţi cu bine, vom trece împreună şi ne vom revedea cu zâmbetul pe buze în anul 2010, pe 24 Ianuarie, la Ziua Unirii, aici, pentru a sărbători, alături de Unire, şi cel de-al doilea mandat al meu. La revedere, moldoveni! Şi ţineţi minte: Moldova nu este a oligarhilor, Moldova este a voastră, a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor! Pe acordurile imnului Partidului Democrat, doresc să vă mulţumesc pentru susţinerea pe care mi-o daţi pentru obţinerea celui de-al doilea mandat de Preşedinte al României! Mulţumesc mult Partidului Democrat, un partid în care am crescut, m-am format ca om politic, un partid care a ajuns să dea României, în acelaşi timp, şi un Prim-ministru, şi un Preşedinte. Vă mulţumesc!

huh?
care iasi?
mai mult de 250 de ieseni nu au fost pe acolo.
ia mai numara odata
ia mai numara odata :)) si vezi cam cat iti ies de data asta ;)