Ieri, 10 iunie 2010, sindicatul Sanitas a pichetat sediul Cabinetului meu parlamentar, locaţie pe care o împart cu senatorul Dumitru Oprea. Celor aproximativ 30 de sindicalişti li s-au alăturat încă pe atâţia pensionari. Steaguri, pancarte, fluiere asurzitoare, oameni furioşi şi multe, multe vorbe de ocară.

           Din primul minut în care manifestanţii au ajuns în faţa Cabinetului de pe esplanada Oancea atât eu, cât şi profesorul Oprea am ieşit afară şi am vorbit cu oamenii. În mod evident, nu erau nici locul şi nici ambianţa optime unui dialog, de aceea vreau să clarific în continuare, responsabil şi fără echivoc, poziţia mea faţă de nemulţumirile sociale generate de planul de măsuri de austeritate adoptat de Guvernul Boc.

            Sunt parlamentar la primul mandat. Nu am conturi bancare fabuloase şi nici proprietăţi imobiliare impresionante. Şi nu am afaceri, de nici un fel - cu atât mai puţin afaceri cu statul. Voi publica de altfel, chiar astăzi, pe blog (www.MariusSpinu.ro) declaraţia mea de avere la zi, pe care o veţi putea compara cu cea de la începutul mandatului. Aceleaşi documente vor fi publicate în următoarele zile şi în pagina personală de pe site-ul Camerei Deputaţilor (http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=276&cam=2&leg=2008) .

            Nu am deci conturi, proprietăţi sau afaceri cu statul, dar am în schimb o carieră universitară la Iaşi de care sunt mândru, dar pe care am pus-o pe planul doi odată cu intrarea mea în politică.

            De ce am făcut această alegere?

            Pentru că fac parte dintre acei tot mai puţini români care nu şi-au pierdut încrederea în capacitatea acestei naţii de a da o clasă politică veritabilă şi verticală.

            Pentru că am crezut şi cred încă în dreapta românească ca fiind soluţia politică optimă pentru atingerea nivelului de moralitate şi bunăstare la care aspiră cetăţenii acestei ţări de 20 de ani încoace.

            Şi mai ales din revoltă fată de modul în care cei care au avut în mâini Puterea din 1989 încoace au înţeles să stăpânească această ţară: eu consider că o ţară trebuie să fie condusă, onest şi vertical, nu stăpânită, nu exploatată ca pe o afacere proprie, din perspectiva intereselor unor grupuri restrânse, constituite din indivizi dezbrăcaţi de principii.

            Din perspectiva motivelor pentru care am intrat în politică şi în contextul furiei sociale generate de tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a pensiilor eu, deputatul de Iaşi Teodor Marius Spînu, cel pe care vi l-am descris în rândurile de mai sus, am ajuns astăzi să ma revolt din nou.

            Am incercat să explic tuturor celor cu care am vorbit în ultimele două săptămâni cum văd eu acest plan de austeritate. Le-am spus tuturor că România se află în situaţia unui pacient cu o cangrenă irecuraperabilă la unul dintre braţe. Într-o atare situaţie, medicul (Guvernul, în exemplul nostru) are o singură soluţie pentru salvarea vieţii pacientului: amputarea membrului bolnav pentru salvarea vieţii omului, în primul rând şi administrarea tratamentului optim pentru vindecarea rănii.

            În paranteza fie spus, consider că este evident şi pentru un copil că nu jumătatea de an de guvernare PDL ne-a adus în această situaţie; cauzele, atât interne cât şi externe României, sunt mai adânci în timp şi în sistem. Dar nu despre asta vorbim acum.

            Revenind la exemplul pacientului, ştim cu toţii ce-ar spune un om într-o astfel de situaţie: "Domnule doctor, nu-mi amputaţi mâna! Domnule doctor, sigur se poate trata, sigur ştiţi dumneavoastră un leac miraculos! Iar dacă nu ştiţi, înseamnă că sigur sunteţi incompetent!". E o reacţie umană absolut de înţeles, de aceea revolta mea nu-i vizează pe cei care au ieşit în stradă să-şi exprime furia.

            Revolta mea vizează felul în care Guvernul Boc a înţeles să gestioneze comunicarea publică, explicarea acestor măsuri. Nu poţi spune unui pacient căruia te pregăteşti să-i amputezi o mână că "Ori ţi-o tai, ori mori sigur în câteva luni". Oamenilor li se cuvine un cu totul alt tratament. Oamenilor trebuie să li se explice ce se întâmplă, clar şi pe înţelesul tuturor. Oamenii trebuie să înţeleagă că durerea suferită acum previne o durere mult mai mare în viitorul apropiat. Mai mult, durerea de acum este preţul pe care îl plătim pentru ca mâine să o putem lua de la capăt: cu creşterea economică generatoare de locuri de muncă, cu revenirea pensiilor si salariilor la nivelul de dinainte de tăiere şi chiar creşterea lor, dar nu haotic şi populist, ci bazat pe puterea reală a economiei acestei ţări.

            Misiunea de a explica, clar şi pe înţelesul tuturor, aceste măsuri revine în pricipal Guvernului şi miniştrilor cu competenţe în domeniile vizate, fie şi din simplul motiv ca acolo, în ministere, se află informaţiile necesare. Cu părere de rău o spun, din acest punct de vedere, al explicării măsurilor de austeritate, miniştii noştri nu şi-au făcut treaba.

            Ca parlamentar, cel mai uşor era să critic Guvernul, cum un coleg de-al nostru a şi făcut de altfel. Să spun, cum spune Opoziţia, că nu trebuie tăiate nici pensiile, nici salariile, că "se poate altfel" - nu spunem şi cum însă... Să strig alături de oameni "Jos Guvernul! Luaţi de la bogaţi, luaţi de la ăia care fură ţărişoara, nu de la oamenii simpli!". Vă asigur, aşa mi-aş fi servit cel mai bine propriul interes politic. Dar ar fi fost o mare minciună.

            Am ales sinceritatea, încercând să suplinesc nevoia de comunicare a Guvernului în colegiul pe care il reprezint. Descopăr acum că proasta comunicare, lipsa cifrelor statistice relevante din partea Guvernului a fost valabilă şi în cazul meu şi al colegilor din grupul parlamentar PDL. Nu ştiu dacă e vorba de nepăsare sau de o minciună prin omisiune a miniştrilor PDL, dar oricare ar fi cauza, efectul e la fel de revoltător - o spun apăsat şi cu toată responsabilitatea. Minciună e atunci când miniştrii au salariile reduse drastic, dar celor din subordinea lor li se permite să câştige enorm de mult. Minciună e când ni se spune că au fost oprite achiziţiile publice, când de fapt ele continuă. Minciună e şi când ne asumăm în faţa preşedintelui Băsescu stoparea afacerilor oneroase cu statul ale celor apropiaţi partidului, în vreme ce miniştrii noştri nu iau şi măsurile necesare să pună în faptă acest angajament.

            Partidul Democrat Liberal nu a crescut atât în umbra omului politic Traian Băsescu, cât mai ales în lumina principiilor pe care le reprezintă Traian Băsescu. Oare atât de repede am uitat mesajele cu care PDL a defilat în campaniile electorale din 2008 încoace?

Ce s-a întâmplat la Iaşi cu lupta împotriva corupţiei din aparatul de stat?

Unde sunt cei pedepsiţi pentru nenumăratele abuzuri de putere şi influenţă comise în Iaşi în anii în care acest judeţ era roşu pe harta politică a României?

Unde sunt numirile fundamentate pe criterii de competenţă în instituţiile de stat?

Pe scurt, unde e Revoluţia Portocalie pe care, alături de Traian Băsescu, am promis-o ieşenilor?

Sunt doar câteva din întrebările pe care ieşenii din colegiul meu mi le adresează cu obstinaţie şi la care găsesc din ce în ce mai greu răspunsuri. Dacă unii dintre noi s-au grabit să uite aceste principii, vă asigur că oamenii care ne-au dat votul lor nu le-au uitat şi nu ne uită.

Nu a fost în politica românească post-decembristă partid care să aibă o lozincă mai actuală decât cea a PDL-ului: "Facem ce trebuie!".

Am avut curajul să cerem românilor bugetari 10 zile fără serviciu în plină campanie electorală şi multe voci au spus atunci că preţul politic va fi pierderea alegerilor. S-au înşelat.

Partidul Democrat Liberal se găseşte acum într-o nouă misiune sinucigaşă din punct de vedere politic. Ştim care sunt costurile politice pe care le vom plăti la proximele alegeri pentru reducerile de salarii şi pensii de acum. Dar avem acum curajul să implementăm un program de austeritate sever, dar vital pentru ţară şi o vom face, urmând aceeaşi lozincă, acelaşi principiu: "Facem ce trebuie!". Iar dacă ce trebuie să facem e să plătim "facturile" populismului deşănţat practicat de cei dinaintea noastră, o vom face.

România a avut o şansă imensă prin creşterea economică din 2007 - 2008. Însă în loc să investească în creşterea sănatoasă a economiei, politicienii care ne conduceau atunci au ales să mărească pensiile şi salariile peste nivelul pe care îl putea suporta economia. Totul pentru un vot în plus. Da, a fost bine să câştigăm mai mulţi bani, şi da, românii au meritat şi merită să traiască mai bine. Dar am câştigat bani inexistenţi, iar măririle de salarii şi pensii au fost, cum se spune în popor, "pe datorie". Şi atunci, de unde bani acum pentru a plăti aceleaşi pensii şi salarii, când, odată cu criza, în loc de creştere avem acum deficit? Evident, de nicăieri.

Avem nevoie acum de coeziune, unitate în jurul unor măsuri pe cât de nepopulare, pe atât de necesare. Nu o spun doar politicienii Puterii, o spune şi guvernatorul B.N.R. Mugur Isărescu, omul care este în acest moment cea mai credibilă voce din România în planul competenţelor economico-financiare.

Dar nu e suficient: miniştrii noştri, aceştia sau alţii mai competenţi şi mai credibili, trebuie să aibă curajul şi priceperea de a explica aceste măsuri. Altfel, riscăm inutil nu doar capitalul nostru politic, dar mai ales soarta acestei ţări în următorii 20 de ani.

Aşa cum ieri am fost primul care să iasă în faţa pichetului Sanitas, aşa voi face şi astăzi. Nu am fost "de negăsit", aşa cum afirma ieri TVR Iaşi în buletinele de ştiri, nu m-am ascuns iar zecile de oameni cu care am vorbit şi casetele video înregistrate de jurnalişti stau marturie în acest sens. Dar e obligaţia Guvernului, a miniştrilor şi secretarilor de stat să-mi ofere toate datele de care am nevoie pentru a explica oamenilor ce se întâmplă. Altfel, sunt pus în postura de a minţi, la rândul meu - e drept nu prin omisiune, ci prin neştiinţă. Însă în ambele variante tot de minciună e vorba. 

"Facem ce trebuie", dar "ce trebuie" nu se opreşte aici. Criza financiară care a lovit o lume întreaga ne împiedică, într-adevăr, să ne respectăm promisiunea de a oferi românilor bunăstarea pe care le-am promis-o. Însă criza financiară nu ne împiedică să ne achităm de obligaţiile morale pe care ni le-am asumat în faţa oamenilor. Altfel, nu vom fi cu nimic mai buni decât cei pe care i-am blamat în campaniile noastre electorale.

11 iunie 2010

Deputat PDL,
Lect. univ. dr. Teodor Marius SPÎNU