Reproduc integral un excelent articol de analiza politica publicat de Deutsche Welle sub titlul "Presedintele nu si-a spus ultimul cuvant"

Imediat după căderea Guvernului Ungureanu, în urma moţiunii de cenzură votată de parlament, tot mai mulţi analişti de la Bucureşti îi prezic preşedintelui Traian Băsescu ieşirea de pe scena politică.

Ceea ce la începutul parcursului său prezidenţial era perceput ca o calitate, aceea de preşedinte-jucător, acum este taxat ca un defect. Asumarea reformei statului în mandatul actual, pe care a încercat să o transfere coaliţiei pînă mai ieri majoritare pentru a o pune în practică, este acum imputabilă tot preşedintelui.

Insistenţa cu care a pledat pentru modificarea Constituţiei, propunînd chiar limitarea mandatului său în situaţia în care partidele ar cădea de acord asupra realizării acestei ţinte, a fost comentată ca fiind un simplu scenariu al Preşedintelui.

După anunţarea echipei noului guvern de către premierul desemnat Victor Ponta, stăpînul Antenelor, senatorul Dan Voiculescu a anunţat la unul din canalele sale de televiziune: "Dacă Traian Băsescu nu-şi dă demisia în 30 de zile, atunci va fi suspendat în următoarele 60 de zile. După acestea vom avea 30 de zile pînă la referendum, iar apoi alegeri prezidenţiale în acelaşi timp cu alegerile parlamentare în octombrie sau noiembrie." Cu aceeaşi ocazie, senatorul dovedit că a colaborat cu fosta Securitate (faptă pe care Justiţia întîrzie să o sancţioneze, pentru fals în declaraţii) îl "roagă, îi recomandă" preşedintelui Băsescu să scutească România de complicatele proceduri de suspendare şi să demisioneze de bună voie din funcţia de şef al statului.

Întrebarea, pe care ne-am pus-o şi în primăvara lui 2007, este: Pe ce motive constituţionale noua majoritate parlamentară ar putea iniţia procedurile de suspendare a preşedintelui? A greşit Traian Băsescu împingînd de la spate Guvernul Boc şi fosta majoritate parlamentară pentru a menţine România pe linia de plutire în cei mai grei ani de criză economică mondială? A greşit preşedintele asumîndu-şi rolul de a anunţa măsurile dure de austeritate? A greşit forţînd reforma în administraţie, în educaţie, în sănătate, în justiţie? Ba chiar reforma clasei politice?

Fără a fi un demiurg al politicii româneşti, cred că Traian Băsescu a fost singurul preşedinte care a făcut eforturi reale de a "mişca" ceva în inerţia statului şi a instituţiilor sale în ultimii 22 de ani. Semi-eşecurile sale se datorează oportunismului, corupţiei şi clientelismului politicienilor în general, şi celor de la putere în mod special.

Numai în România se poate întîmpla ceea ce s-a întîmplat în ultima săptămînă. După două luni de guvernare, fostul prim ministru Mihai Răzvan Ungureanu a atins cota de încredere din partea populaţiei pe care Victor Ponta o avea de ani buni. Şi cu toate acestea, guvernul său este debarcat printr-o moţiune de cenzură fără un obiect real, succesul moţiunii datorîndu-se după cum se ştie reprezentanţilor minorităţilor dar mai ales migraţiilor din PDL.

Numai în România se poate întîmpla ca un partid politic ad-hoc, UNPR, să susţină Guvernul Ungureanu în momentul votării moţiunii, pentru ca imediat după căderea acestuia să-şi ofere sprijinul politic pentru cabinetul propus de Victor Ponta. Mai mult decît atît, în timp ce parlamentarii UNPR vor susţine guvernul USL, la alegerile locale alianţa UNPR-PDL va funcţiona în continuare.

Ce poate face preşedintele Băsescu în această situaţie în care scena politică românească pare cu totul turmentată, dacă nu am şti că ea este de fapt "doar" oportunistă, coruptă, clientelară, transpartinică? Eu cred că preşedintele are datoria să-şi ducă mandatul pînă la capăt. Şi să-şi regăsescă suflul de preşedinte-jucător, pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce România a cîştigat în aceşti ani în domeniile pe care le-am amintit mai sus.

Victor Ponta, preşedinte PSD, februarie 2010:

"Am vrut să îl bat pe Emil Boc şi nu m-a lăsat Dan Nica.  Şi pe 1 octombrie Dan Nica mi-a zis: Victore, de ce nu te-oi fi lasat?! Şi acum regret, dar poate mai am ocazia", declara Victor Ponta în februarie 2010. Sinceritatea social-democratului a fost răsplătită cu aplauze de audienţă - membrii filialei PSD Argeş.

Dan Şova, senator PSD, martie 2012:

"Datele istorice arată că la Iaşi au fost omorâţi 24 de cetăţeni români de origine evreiască de soldaţii din armata germană (...) Nu au participat soldaţi români. Este un lucru lămurit istoric", declara nonşalant senatorul PSD Dan Şova la începutul lunii martie 2012. În cazul său, răsplata a constat într-o plângere penală din partea "Romani CRISS" şi a "Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului în România" şi o recomandarea amicală din partea şefului de partid, Victor Ponta, de a vizita Muzeul Holocaustului din Washington.

Cu doar o lună înainte, acelaşi deputat PSD Dan Şova o ameninţa pe fosta noastră colegă de partid senatorul Mihaela Popa, în pauza unei emisiuni televizate la care participau împreună, că "o va călca în picioare". Prea puţin a contat pentru domnul Şova că dincolo de a fi un politician din tabăra adversă Mihaela Popa este o femeie, aşa cum nu a contat nici faptul că la eveniment a asistat întreaga echipă din platoul de filmare.

Adrian Solomon, deputat PSD, aprilie 2012:

"Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că daca are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare e o asigurare, domnul prim-ministru!"

Pentru cine e mai puţin prieten cu istoria, Aldo Mori este a fost un politician italian răpit în 16 martie 1978 și ucis în 9 mai 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roșii (Brigate Rosse).

E greu să-ţi alegi cuvintele potrivite pentru a califica sau măcar comenta recitalul de violenţă verbală, grobianism şi impertinenţă pe care ni-l oferă liderii marcanţi ai PSD de la venirea lui Victor Ponta la preşedinţia partidului încoace.

Dincolo de călcarea în picioare a unor adevăruri istorice tragice, care e scutită de orice comentarii, în nicio ţară cu un grad minim de civilizaţie nu ai voie să-ţi ameninţi cu bătaia adversarii politici, să le spui că-i "calci în picioare" şi cu atât mai mult să-i ameninţi cu moartea. Încălcarea acestor reguli echivalează, într-un stat european civilizat cum ne-am dori şi noi să fim, cu încheierea bruscă şi fără drept de apel a carierei politice.

Iată însă că la noi se poate.

Şi cine să-i sancţioneze pe Şova sau pe Solomon când chiar preşedintele PSD, Victor Ponta, cel care regretă că nu l-a bătut pe Emil Boc, conduce gaşca sinistră a derbedeilor politici în politichia românească?

Ştiu eu cine: noi toţi.

Noi, cei care îi mandatăm prin vot să ne reprezinte; noi cei care, indiferent de partid, suntem colegi cu ei într-o instituţie fundamentală a statului român - Parlamentul.

Ca politicieni, trebuie să ne asumăm cu toţii un set de reguli fundamentale care vin înaintea apartenenţei la un partid sau altul. La fel cum şi ultimul beţiv ştie că nu urinezi în tramvai, la fel cum şi cel mai abrutizat ţăran ştie că nu înjuri în biserică, la fel şi domnii Ponta, Şova şi Solomon trebuie să priceapă că există o limită în limbajul politicienilor, chiar şi în România. Limită pe care dacă o încalci, dispari ca personaj politic.

Prin urmare:

Cer public preşedintelui PSD, Victor Ponta, sancţionarea deputatului Adrian Solomon prin excluderea din partid;

Cer public domnului deputat Adrian Solomon să-şi prezinte demisia din Camera Deputaţior a Parlamentului României;

Cer public Uniunii Social Liberale să formuleze un punct de vedere oficial referitor la ameninţarea cu moartea formulată de deputatul PSD Adrian Solomon la adresa premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

Până la momentul sancţionării exemplare a deputatului Solomon îmi rezerv dreptul de a mă referi de aici încolo la PSD ca la Partidul Siniştrilor Derbedei, cu scuzele de rigoare pentru numeroşii politicieni din PSD care cunosc măsura bunului simţ. 

La Mulți Ani tuturor doamnelor, domnișoarelor și domnilor care își celebrează astăzi ziua numelui!

Sunt de notorietate rezultatele bune şi foarte bune ale gimnastelor noastre la concursurile internaţionale. Iar anul acesta avem jocuri olimpice la Londra - un nou prilej de afirmare pentru lotul României, iar pentru mine suportul unei metafore prin care încerc să explic şi să-mi explic acrobaţiile ex-colegei mele de filială, senatorul Mihaela Popa.

Gimnastele noastre excelează la mai toate aparatele, dar parcă la exerciţiile la sol şi la salturile la calul pentru sărituri stăm cel mai bine, din câte ştiu eu cel puţin. Nu pot spune că sunt un expert într-ale gimnasticii, dar nu ţin minte să fi văzut vreodată o gimnastă care în mijlocul unui exerciţiu la sol să o cotească brusc spre pista de la calul de sărituri, în tumbe acrobatice şi uralele publicului spectator. Ar fi un gest care duce automat la descalificare, nu?

Colega noastră Mihaela Popa era în mijlocul unui program interesant la sol atunci când...

... se declara indignată de zvonurile privind posibila sa plecare din PDL?
http://popamihaela.blogspot.com/2012/03/opriti-zvonurile-mincinoase-raman-in.html

„Opriti zvonurile mincinoase: rămân în PDL şi îl susţin pe premierul ieşean Mihai Răzvan Ungureanu. Dacă pleacă şi Vasile Blaga, mă mai gândesc... Îl susţin pe Mihai Răzvan Ungureanu şi susţin proiectele Iaşului. Voi face acest lucru până în ultima zi de legislativ". (29 martie 2012)

... reclama ipocrizia, falsitatea şi minciuna din discursul liderilor USL şi complicitatea liderilor locali ai USL (inclusiv Relu Fenechiu) cu colaboratori ai Securităţii?
http://popamihaela.blogspot.com/2012/01/daalegeri-anticipate-dar-cu-reformarea.html

„Dar am urmarit şi discursurile USL-ului. Ca om nou în politică pot să afirm cu tărie că au fost discursuri ipocrite, false şi mincinoase. Alături de foşti colaboratori ai securităţii, lideri USL care au stat 20 de ani în Parlament ne vorbeau de schimbare, de modernizarea României, fără nici o remuşcare în glas că în tot acest timp nu au avut nici un proiect politic. (...) Eu sunt convinsă că societatea civilă îşi doreşte acele iniţiative care să reformeze clasa politică şi apoi alegeri, altfel i-am regăsi în Parlament pe aceeaşi Năstase, Fenechiu, Vosganian, Stanciu, Hrebenciuc, Antonescu, socrul domnului Ponta şi lista poate continua. Sunt convinsă că există şi în USL oameni care vor să schimbe ceva. Îi invit să vină alături de PDL şi să găsim acele iniţiative care duc la reînnoirea şi reformarea clasei politice". (21 ianuarie 2012)

... considera că DNA ar trebui să se autosesizeze în legătură cu cheltuirea fondurilor Ministerului Educaţiei în timpul mandatului Adomniţei?
http://popamihaela.blogspot.com/2012/01/da-domnule-adomnitei-aveti-dreptate-dna.html

„Da, domnule Adomniţei, aveţi dreptate. DNA şi instituţiile abilitate ar trebui să se autosesizeze. Dacă, aşa cum aţi afirmat, în anul 2008 au ajuns 74,1 milioane lei pentru învăţământul preuniversitar în judeţul Iaşi şi doar 3 850 000 lei au fost alocaţi pentru cheltuieli de capital la şcolille şi grădiniţele din Municipiul Iaşi, pe ce au fost cheltuiţi restul de 70 250 000 lei? (...) Unde s-au dus cei 70 250 000 lei? Pe softuri sau pe mofturi? A fost jaf pe banii publici sau o prioritizare echilibrată a invesţitiilor?" (ianuarie 2012)

... îl acuza pe Cristian Adomniţei de minciună şi de deturnarea banilor pentru renovarea şcolilor către amenajarea de birouri de lux?
http://popamihaela.blogspot.com/2012/01/cine-minte-domnule-adomnitei_1497.html

„ (...) Şi atunci, cine minte domnule Adomniţei? Nu aştept să vă cereţi scuze pentru că m-aţi acuzat pe nedrept, dar ar trebui să vă cereţi scuze public ieşenilor pentru modul în care i-aţi minţit şi pentru cum aţi tratat şcolile şi grădiniţele din municipiul Iaşi, repet, din municipiul Iaşi, şcoli şi grădiniţe care aveau nevoie de reparaţii capitale, de investiţii, de săli de sport. Stătea în pixul dumneavoastră să vă întoarceţi faţa către municipiul Iaşi, să daţi bani pentru şcoli şi nu pentru anumiţi constructori, bani pentru confortul elevilor şi nu pentru birouri de lux." (5 ianuarie 2012)

... îl acuza pe Cristian Adomniţei de dezinformare şi discurs mincinos şi îl califica drept penibil?
http://popamihaela.blogspot.com/2011/12/domnul-adomnitei-incearca-cu-disperare.html

„Domnul Adomniţei încearcă cu disperare să demonstreze că USL nu înseamnă 'Unde Sunt Liberalii ?' Probabil pentru ca USL să nu mai însemne "Unde Sunt Liberalii?", încercaţi să vă afirmaţi, din păcate într-un mod dezinformat şi lipsit de sens. Lăsând la o parte faptul ca în fiecare an aţi repetat aceeaşi placă mincinoasă: 'Parlamentarii PDL de Iaşi nu erau în sală', discursul dumneavoastră a fost mai degrabă penibil." (decembrie 2011)

... acuza conducerea PNL Iaşi de demagogie şi lipsă de informare şi credibilitate?
http://popamihaela.blogspot.com/2011/12/multa-demagogie-si-putina-informare-din.html

„Astăzi, în plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor, liderii PNL Iaşi au demonstrat încă o dată că demagogia a fost şi rămâne în continuare caracteristica principală a liderilor opoziţiei din Iaşi, lideri care, de fapt, conduc acest judeţ de 20 de ani. Intervenţia acestora în plenul comun al celor două camere ale Parlamentului pe tema autostrăzii Tg. Mureş - Iaşi - Ungheni denotă, însă, pe lângă demagogie şi o acută lipsă de informare. (...) Le propun, prin urmare, liderilor USL din Iaşi să încerce să renunţe la demagogie şi să se informeze cu privire la proiectele importante ale Iaşului pentru a fi, pe viitor, credibili." (decembrie 2011)

Iar în mijlocul acestui exerciţiu la sol, colega noastră Mihaela Popa rupe concentrarea, se întoarce brusc, şi o ia la fugă spre calul de sărituri! Urmează o succesiune dezarmantă de flic-flacuri pe pista ce duce către saltul final:

Primul flic-flac: demisionează din Biroul Politic Naţional (2 aprilie 2012)

Al doilea flic-flac: critică public şi acid guvernul Ungureanu, guvern pe care nu a încetat să-l laude exclamativ încă de la investire (12 aprilie 2012)

Urmează saltul pe trambulină, iar colega Mihaela Popa „bate" apăsat: astăzi, 19 aprilie 2012 senatorul Popa îşi anunţa mutarea domiciliului politic la PNL Iaşi, luată fiind în spaţiu de aceeaşi domni Fenechiu şi Adomniţei pe care şi-a exersat în atâtea rânduri peniţa vitriolată. „Merg alături de Sorin Frunzăverde să construim noua dreaptă, nu am cerut posturi liberalilor", declamă Mihaela Popa. „Am avut o discuţie telefonică cu Crin Antonescu, de faţă cu doamna Popa. Crin i-a spus că are asigurat un post de europarlamentar", declară Relu Fenechiu. Remunerat cu vreo 7.000 de euro, lună de lună - aş completa eu...

Legile fizicii spun însă că după saltul pe trambulină şi desprinderea de la sol urmează inevitabil şi aterizarea. În gimnastică, aterizarea trebuie să fie fermă şi verticală. În politică, astfel de salturi se termină de cele mai multe ori în gol.

E datoria mea de om cu deprinderi urbane să-i urez fostei mele colege de partid succes în continuare şi o aterizare cât mai lină. Involuntar, îmi aduc aminte însă şi de un dram de înţelepciune populară pe care l-am învăţat în copilărie: „fă ce spune popa, nu ce face popa".

PS: Vă întrebaţi care-i legătura între acest articol şi concluzia din ultimul paragraf? E simplu: aceeaşi fractură neverosimilă există între VORBA fostei noastre colege şi FAPTA domniei sale.

Acum peste 2000 de ani un om, fiul lui Dumnezeu, s-a sacrificat pentru mântuirea noastră, dar şi pentru a ne aprinde în suflete lumina iubirii, credinţei, speranţei, iertării.

Dragi ieşeni, vă doresc să vă bucuraţi întotdeauna de iubirea celor dragi, să aveţi speranţa într-un mâine mai bun, să aveţi puterea de a ierta greşiţilor voştri, iar credinţa să vă fie întotdeauna sprijin şi izvor de bucurie.

Din toată inima vă doresc Paşte Fericit!

La primirea veştii privind propunerea filialei PDL Bucureşti, validată de Biroul Permanent Naţional de a-l exclude pe europarlamentarul Cristian Preda din rândurile organizaţiei am parcurs, consecutiv, sentimentul confuziei, cel al consternării, al regretului profund...  În niciun caz vreun sentiment pozitiv.

Da, Cristian Preda nu a fost niciodată un "ostaş disciplinat" al partidului.

Da, Cristian Preda a făcut de multe ori declaraţii incomode pentru prezentul propriului partid, dar benefice de multe ori, cred eu, pentru viitorul PDL.

Da, nici eu nu am fost de acord, şi nu o dată, cu ieşirile publice grăbite ale domnului Preda în chestiuni importante pentru partid, exprimate înainte de a fi dat partidului şansa de a-şi contura un punct de vedere în interior. De altfel, îmi aduc aminte că l-am invitat personal pe domnul Preda la o discuţie cu grupul deputaţilor PDL pe această temă.

Declaraţiile, evaluările sau pronosticurile unui politician pot fi veridice sau hazardate, corecte sau incorecte, lipsite de echivoc sau cu un subtext consistent. Când însă pe cartea de vizită a unui politician scrie negru pe alb "şef de promoţie la facultate" şi "doctorat la Sorbona" am siguranţa că acele declaraţii nu sunt cu siguranţă pripite. Cred că ne-am focusat atenţia mult prea mult asupra textului declaraţiilor dlui. Preda şi mult prea puţin asupra logicii care a născut aceste declaraţii. E misiunea, chiar datoria morală a domnului Preda să explice PDL şi opiniei publice logica declaraţiilor sale referitoare la candidatura domnului Prigoană.

Voturile în BPN au evidenţiat o majoritate zdrobitoare pro-excludere: 30 la 2.

Nu pot să nu mă mir şi să mă întreb de ce în BPN nu s-a coagulat o majoritate similară în cazuri mult mai evidente, privind corupţia dovedită a unor membri de partid, de exemplu.

Bate delictul de opinie corupţia în PDL? Refuz să accept un răspuns pozitiv la această întrebare.

La fel de adevărat este că preşedintele Emil Boc a enunţat acum ceva vreme regula clară a celor 3D: DISCUŢIA în interiorul partidului pe o anumită temă este urmată de o DECIZIE care trebuie respectată cu DISCIPLINĂ. Absolut corect: aderarea la un grup, fie el partid politic sau club de automobilism, presupune implicit şi asumarea regulilor care guvernează grupul respectiv. La fel de adevărat este însă că abaterile de la regulile grupului trebuie judecate şi sancţionate în funcţie de gravitatea lor, iar gravitatea trebuie să fie evaluată în funcţie de scopul sau scopurile fundamentale ale existenţei acelui grup.

Şi atunci revin la întrebarea: "Bate delictul de opinie corupţia în PDL?".

Este un adevăr axiomatic faptul că pentru un partid politic în an electoral torpilarea publică, din interior, a candidaţilor e riscantă şi condamnabilă. Dar nu pot să nu ţin cont de faptul că PDL a fost întotdeauna opusul PSD în materie de libertate internă. Niciodată în PDL nu s-a pus problema amuţirii subite, la ordin, a vreunuia dintre vectorii săi de opinie, la nivel local sau naţional - şi am aici exemplul perfect, chiar în persoana fostului meu coleg de filială Daniel Oajdea, care a parcurs un lung şir de derapaje până a ajunge să-şi piardă carnetul de partid.

Iar când o astfel de "regulă nescrisă a casei" este brusc abandonată, am reflexul unei noi întrebări "Totuşi ce se întâmplă?".

Întrebarea merită pusă cu atât mai mult cu cât Cristian Preda nu e o cantitate neglijabilă. Ba dimpotrivă. Un partid trăieşte din diversitate, atât la nivelul membrilor săi obişnuiţi, dar cu atât mai mult la nivelul liderilor, a celor care sunt purtătorii mesajelor politice ale partidului respectiv.  Altfel spus, avem nevoie de lideri de partid care să vorbească pe "limba intelectualilor", dar şi de lideri care să se facă înţeleşi în ultimul cătun al României. Prin plecarea lui Cristian Preda, PDL ar pierde atât un spirit viu şi o figură marcantă, cât şi un bun comunicator.

Statutar, pentru a deveni faptă, decizia BPN de excludere a domnului Preda trebuie avizată de Consiliul Naţional de Conducere (CNC). Tot statutar este posibilă -dar nu şi obligatorie- o etapă intermediară: dezbaterea în Consiliul Director Naţional, care poate aduce lucrurile la un numitor comun. 

Avem nevoie şi sper într-o soluţie amiabilă care să survină înainte de votul CNC, vot care sper si cred ca nu va valida excluderea colegului nostru Cristian Preda. Pentru că, oricât de stereotip ar suna, avem nevoie, mai mult decât oricând, de unitate şi de puterea de a valorifica resursa noastră umană.

Agitaţie mare, mon cher, în politichia românească.

Am urmărit şi eu astăzi, că orice român, "Armaghedonul pedelistic" transmis în direct de aceleaşi televiziuni care ne iubesc - le ştiţi prea bine, nu le mai pomenesc numele. Negru pe fond galben, "Breaking News"-urile anunţau iminenţa sfârşitului PDL, Sorin Frunzăverde fiind considerat a fi trubadurul din basmul acela vechi, personaj care atrage după el, prin cântecul fluierului său, şobalanii care invadaseră un sat ("Fluierul Fermecat" se cheamă povestea, e unul din basmele care mi-au rămas în memorie din copilărie).

Ei bine, Frunzăverde nu-i trubadur şi nici PDL nu-i partidul care aduna de 20 de ani încoace şobolanii.

Concret, faptele:

Da, Sorin Frunzăverde a demisionat.

Da, Frunzăverde e unul din fondatorii vechiului PD, iar "dezertarea" lui la PNL e o lovitură de imagine pe care PDL trebuie s-o incaseze şi s-o gestioneze.

Da, Frunzăverde e unul din "greii" partidului, dar - vorba preşedintelui Băsescu - mai greu pe hârtie decât în spaţiul public.

Însă de aici până la a trâmbiţa în prime time "dezertarea" a zeci, sute, mii de primari şi aleşi locali şi, implicit, începutul sfârşitului pentru principalul partid din arcul guvernamental e cale lungă.

Punctul pe "i" referitor la pretextul dezertării lui Frunzăverde la PNL îl pune jurnalistul Cristian Pătrăşconiu: "Dl Sorin Frunzaverde spune ca pleacă de la PDL şi că merge la PNL pentru a începe construcţia dreptei moderne. Asta exact în perioada în care - nu în toate cazurile de bună voie - PDL are, ca să zic aşa, cel mai de dreapta profil din întreaga sa istorie (nu doar teorie, ci şi practică). În acelaşi timp, cel puţin după 1989, PNL s-a instalat adânc în cea mai stângistă perioadă, prin practică îndelungată în ultimii 4-5 ani şi opţiunile de discurs ale purtătorilor liberali de mesaj. Nu-i aşa că e ironic?"

Membrilor şi simpatizanţilor PDL "atinşi" poate de fervoarea apocaliptică a tonomatelor TV le aduc aminte că fac parte dintr-un partid care şi-a făcut datoria faţă de ţară. Fără a folosi vorbe mari, consider PDL singurul partid care a avut curajul să-şi sacrifice capitalul electoral pentru:

1) a lua acele măsuri de austeritate care fac astăzi România o ţară pregătită să înfrunte o eventuală nouă criză economică a Europei;

2) a gândi şi pune în practică reforme care trebuiau făcute în România de 20 de ani, dar care au fost mereu amânate din frica politicienilor şi în detrimentul românilor.

Prin urmare, capul sus, privirea înainte, avem treabă!

Cu prea puţin timp în urmă îi lansam colegului meu de politică şi de generaţie, Tudor Ciuhodaru, un apel la raţionalitate şi cumpătare şi îi ofeream la acea vreme, public, sprijinul meu pentru construirea unui nou spital de urgenţe la Iaşi.

În contextul declaraţiilor pe care Tudor Ciuhodaru le-a făcut astăzi la adresa prof. Dumitru Oprea, mă văd nevoit să reinnoiesc apelul, adăugând de această dată şi parametrul bunului-simţ, care nu ar trebui să lipsească nici măcar tinerilor politicieni aspiranţi, mai mult sau mai puţin vremelnic, la înalte funcţii  executive şi de reprezentare.

În condiţiile în care reprezentanţii PDL Iaşi, inclusiv preşedintele filialei, Dumitru Oprea, au folosit un ton absolut civilizat în comunicarea mesajelor politice către UNPR Iaşi şi către Tudor Ciuhodaru, vă propun stimate domn Ciuhodaru, să ne rezumăm la a folosi numele din buletin şi să evităm apelative mai familiare sau mai ironice decât ne-o permit atât vârsta, cât mai ales cartea de vizită a fiecăruia.

Reiau deci, dragă Tudor Ciuhodaru, rugămintea: hai să construim, au dărâmat alţii destul înaintea noastră.

Cotidianul "Gândul" a publicat recent în ediţia sa online un interviu cu subsemnatul, sub titlul generos întru senzaţional "Un deputat PDL propune retragerea licenţei de emisie a televiziunilor care INSTIGĂ LA REVOLTĂ împotriva instituţiilor statului".

Fără a avea intenţia de a intra într-o polemică sterilă cu autorul materialului, dl. Cristian Andrei, doresc totuşi să atrag atenţia asupra unor grave erori (sper că despre erori este vorba) existente în concluziile pe care jurnalistul respectiv le-a desprins din interviul pe care I l-am acordat.

Astfel, e bine să stabilim de la bun început că în România audio-vizualul este reglementat de două documente: Legea Audiovizualului nr.504/2002 şi Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, adoptat de CNA în 2006. Documentele pot fi citite integral accesând link-urile de mai sus.

Simpla parcurgere a celor două texte de către autorul articolului l-ar fi lămurit că deputatul Marius Spînu nu bate câmpii senzaţionalului, ci îi explică unui jurnalist normele legale care îi guvernează activitatea şi pe care, cred eu, ar fi fost de datoria domniei sale să le cunoască deja. Iar lucrurile noi pe care le-am propus ţin de un bun simţ elementar şi se referă la cazuri extreme.

Voi aborda consecutiv cele două idei principale care l-au propulsat pe jurnalistul Cristian Andrei în zona majusculelor şi a semnelor de exclamaţie.

1.       REFERITOR LA RETRAGEREA LICENŢEI DE EMISIE

La obiect, vă invit să parcurgem selectiv „Capitolul 7 - Contravenţii şi sancţiuni" din Legea Audiovizualului (pentru textul integral al legii vă rog să accesaţi link-ul corespunzător de mai sus).

ART. 95

(1) În cazul săvârşirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) şi la art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia dintre următoarele sancţiuni:

 a) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare;

b) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 3 ore, între orele 18,00 şi 21,00, numai textul deciziei de sancţionare;

c) reducerea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale, cumulată cu sancţiunea prevăzută la lit. a).

 (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate numai gradual, astfel:

a) sancţiunea prevăzută la lit. a), numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori;

b) sancţiunea prevăzută la lit. b), numai după aplicarea de cel puţin două ori a sancţiunii prevăzute la alin. (1) lit. a);

c) sancţiunea prevăzută la lit. c), numai după aplicarea de cel puţin două ori a sancţiunii prevăzute la alin. (1) lit. b).

ART. 95(1)

Consiliul poate decide retragerea licenţei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual la cerere, în cazul săvârşirii repetate de către furnizorul de servicii media a uneia dintre următoarele fapte:

a) incitarea publicului la ură naţională, rasială sau religioasă;

b) incitarea explicită la violenţă publică;

c) incitarea la acţiuni care au drept scop disoluţia autorităţii de stat;

d) incitarea la acţiuni teroriste.

Mă repet, pentru maximă claritate: am citat dintr-o lege în vigoare din anul 2002.

Vi se pare prea mult, prea severă măsura retragerii licenţei? Vă propun următorul scenariu, posibil în absenţa articolului 95 (1): este posibil ca în România un post de televiziune să parcurgă, etapizat, toate sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare şi, cu jumătate de licenţă de emisie, să difuzeze în prime time filme pornografice. Sau imagini de o violenţă extremă. Sau mesaje care incită la violenţă de stradă împotriva unei minorităţi etnice sau de altă factură. Sau publicitate electorală, cum este cazul OTV.

Şi atunci vă întreb: vi se pare normal ca sancţiunile să se oprească aici? Nu, un astfel de post trebuie să nu mai poată emite.

2.       REFERITOR LA AMENDA DE PÂNĂ LA 15% DIN CIFRA DE AFACERI

Consider presa nu doar „câinele de pază al democraţiei", ci un ingredient vital al ei. În absenţa unui act jurnalistic cu adevărat liber, abuzul şi încălcarea legii sunt la ele acasă. E momentul să reiau o idee pe care ar fi trebuit poate s-o accentuez mai mult în interviu: nevoia de autoreglementare în domeniul presei, indiferent de tipul ei (presă scrisă, electronică, audio-vizual). Consider a fi de departe cea mai bună soluţie existenţa unor organizaţii profesionale veritabile care să arbitreze şi să gireze calitatea actului jurnalistic în România. Să nu fie statul sau politicienii (via CNA) cei care să judece actul jurnalistic, ci chiar jurnaliştii să fie judecătorii.

Pe hârtie stăm bine: avem Clubul Presei, Uniunea Ziariştilor Profesionişti (UZP), Asociatia Jurnaliştilor din România (AJR), Asociatia Ziariştilor Independenţi (AZI), Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR) şi lista poate continua. Activitate? Zero. Ba nu, greşesc: APTR a premiat recent, in corpore echipa de „jurnalişti" a Antenei 3: Mihai Gâdea, Dana Grecu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Mircea Badea, Victor Ciutacu, Gabriela Vrânceanu Firea, Alessandra Stoicescu. Nu, nu vă temeţi, nici Dan Diaconescu nu a scăpat nepremiat. Mai are rost atunci să vorbim de autoreglementare?

Şi atunci ce rămâne de făcut? Evident, reglementarea prin lege. Ajungem astfel la măsurile punitive care au făcut deliciul jurnalistului de la „Gândul". Pornind de la premiza scopul măsurilor punitive nu este sancţionarea propriu-zisă, ci descurajarea abaterilor care duc la această sancţiune, vă invit să parcurgem împreună prevederile legale în domeniu din câteva state membre ale spaţiului european (documentul integrat este atasat articolului).

In Belgia, sancţiunile pot merge până la 3% din cifra de afaceri, iar în caz de recidivă poate crește până la 5%;

În Elveţia, sancţiunile pot ajunge până la 10% din cifra medie de afaceri înregistrată în ultimii 3 ani;

În Finlanda, sancţiunea maximă este de 1 milion de euro;

În Franţa, sancţiunea maximă poate ajunge până la 3% din cifra de afaceri, iar în caz de recidivă poate crește până la 5%. (se ia în calcul ansamblul rețetei publicitare din ultimele 12 luni);

În Marea Britanie, sancţiunea maximă poate ajunge până la 7% din cifra de afaceri.

E prea mult 15% - valoarea la care m-am referit în interviu? Posibil.

Dar, repet: scopul măsurilor punitive nu este sancţionarea propriu-zisă, ci descurajarea abaterilor care duc la această sancţiune. Oricum, măsurile punitive adecvate nu le hotărăşte deputatul Spînu (nici măcar nu le-a propus, într-un mod instituţional), ci ele trebuie stabilite împreună cu reprezentanţii instituţiilor de presă şi apoi dezbătute public. Personal, continui să cred că în comparaţie cu presa din statele europene, derapajele presei româneşti justifică măsuri punitive mai severe.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE, UN EXERCIŢIU DE OBIECTIVITATE

Indiferent de preferinţele politice, indiferent dacă îl priviţi pe deputatul Spînu cu ochi buni sau răi, indiferent de meseria pe care o aveţi şi de domeniul în care activaţi, vă invit pe toţi la un exerciţiu de obiectivitate pe marginea articolului 64 din Codul Audiovizualului:

ART. 64

(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

(2) În cazul în care informaţiile prezentate se dovedesc a fi eronate în mod semnificativ, furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să aducă rectificările necesare în cel mai scurt timp şi în condiţii similare de difuzare.

(3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt.

Două întrebări vă propun, cu rugămintea de a vă răspunde singuri:

1.       Sunt corecte principiile enunţate de articolul 64 din Codul Audiovizualului?

2.       Vi se pare că aceste principii sunt respectate de toate instituţiile mass-media din România?

În încheiere, o notă de culise. Interviul respectiv mi-a fost luat după o întâlnire în Parlament (alături de mai mulţi colegi) cu membrii CNA, solicitată de aceştia în contextul demisiei d-lui. Dan Grigore din CNA. Demisie determinată de (citez din domnia sa): „Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur şi simplu terorism. Terorism mediatic. În numele libertății și democrației, în numele slujirii opoziției, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câștigate cu sânge în decembrie '89. Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii de monumentală rea-credință și de poluare gravă a spațiului public" (Dan Grigore, în textul de motivare a demisiei din CNA). Pentru cine nu-l cunoaşte, cartea de vizită a acestui remarcabil om poate fi citită aici.

Şi pe acest subiect constat, o dată în plus, isteria generală care caracterizează majoritatea mesajelor promovate de mass-media. Acest articol îşi propune să explice, calm şi argumentat, contextul care face ca această măsură să fie una responsabilă şi sustenabilă din punct de vedere economic şi nu o pomană electorală aşa cum s-au grabit să exclame vremelnici lideri ai unei Opoziţii tot mai ruptă de realităţile ţării în care trăim.

Pe scurt: prin măsurile economice şi reformele adoptate la timp, PDL -ca principal partid al coaliţiei de guvernare- a creat condiţiile necesare pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, conform promisiunii făcute încă din 2010. Îndeplinirea obiectivelor economice convenite cu instituţiile financiare internaţionale şi, în special, ajustarea fondului de cheltuieli cu personalul garantează sustenabilitatea măsurii. Altfel spus: decizia Coaliţiei de a susţine măririle salariale pentru bugetari nu este nicidecum una electorală, ci vine în urma analizei datelor economice pe 2011 care ne confirmă că ne-am îndeplinit obiectivele.

ARGUMENTELE ECONOMICE

În 2011, am avut una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, cu peste 1% mai mare faţă de prognoza iniţială.

Am redus aparatul bugetar cu 202 000 de persoane, de la 1.398.000, la 1.196.000.

Ne-am încadrat în cheltuielile cu personalul, conform angajamentelor României faţă de instituţiile financiare internaţionale: dacă în 2009, cheltuielile cu personalul reprezentau 9,4% din PIB, în 2011, acestea au fost de 6,94% din PIB, în condiţiile în care ţinta de negociere cu FMI pentru 2012 este de 7,2% din PIB.

Am recuperat, în 2011, 15% din sumele tăiate în iunie 2010.

Am redus, treptat, deficitul bugetar al ţării, reuşind să ajungem de la -14%, cât ar fi reprezentat deficitul fără măsurile de austeritate, la -1,9%, cât reprezintă ţinta de deficit pentru anul acesta. Creşterile salariale respectă ţinta de deficit convenită cu FMI.

ARGUMENTELE POLITICE ŞI JURIDICE

PDL, ca principal partid de guvernământ, a susţinut, tot timpul, că atunci când mersul economiei o va permite, se va reveni la salariile bugetarilor de dinainte de tăierea de 25% din iunie 2010. ACUM ne respectăm promisiunea pentru că ACUM suntem siguri că măsura este una sigură şi sustenabilă. Am adoptat o poziţie responsabilă şi prudentă, preferând să aşteptăm momentul oportun din punct de vedere economic. Poate pentru opoziţie respectarea promisiunilor reprezintă un fapt de neimaginat, pentru noi este o problemă de onoare. Aceasta considerăm că înseamnă o guvernare responsabilă.

Pentru cei care se întreabă de ce nu am luat o hotărâre de la 1 ianuarie, răspunsul este simplu: la 1 ianuarie nu aveam încă toate datele economice necesare pe anul 2011. Bugetul a fost adoptat în cursul lunii noiembrie a anului trecut. Era important să aflăm care este capacitatea României de a-şi finanţa datoria de pe pieţele externe, dar şi care au fost cheltuielile salariale pe 2011 şi în ce măsură ne-am încadrat în ţinta propusă. Datele au fost încurajatoare şi ne-au confirmat că ne-am îndeplinit obiectivele.

Creşterile salariale vor fi făcute fără a se încălca Legea responsabilităţii fiscale. Majorările se vor face conform legii, cu 6 luni înainte de alegerile generale.

Eforturile de reformare a statului, cu sacrificii din partea populaţiei, dau roade: datele economice ne arată că am luat măsurile necesare la timp şi din timp.

ARGUMENTELE DIN EUROPA

Ştiu, românii s-au săturat de politicieni şi politicianism; de declaraţii sforăitoare care ascund realităţi dezastruoase generate de furt şi incompetenţă. De aceea, pentru a judeca dvs. dacă ceea ce au făcut PDL şi coaliţia de guvernământ  a fost bine sau nu pentru ţară, vă propun să ne comparăm cu situaţia din restul ţărilor europene.

Astfel:

În Spania, deficitul structural a depăşit previziunile şi estimările anteriorului guvern socialist anul 2011 încheindu-se cu un nivel de 8,51% din PIB. Ca atare, guvernul a aprobat un set de măsuri de austeritate, care includ îngheţarea salariilor funcţionarilor publici în 2012, pentru reducerea deficitului bugetar, după ce acestea fuseseră reduse cu 5% în 2010.

În Cehia, executivul va propune reducerea cheltuielilor cu peste 900 de milioane euro în acest an pentru respectarea ţintei de reducere a deficitului bugetar de la 3,7% la 3,5%. Guvernul vrea sa majoreze taxa pe valoarea adăugată (TVA) şi să îngheţe pensiile timp de trei ani, din 2013, pentru a reduce treptat deficitul bugetar. Mai mult, impozitul pe venit va fi majorat la 16%, iar guvernul vrea să introducă temporar o taxă de 31% în cazul persoanelor cu venituri mari, care va creşte la 32% în 2014 si 2015.

În Ungaria, ţara care a refuzat în urmă cu 2 ani adoptarea unor măsuri de austeritate dure, TVA a fost majorat la 27%, iar impozitele pentru microîntreprinderi au crescut substanţial.

Şi Italia a anunţat că din luna octombrie va majora TVA cu două procente, de la 21% la 23%, măsura făcând parte din planul de austeritate adoptat de guvern în decembrie. TVA a fost majorat ultima dată în septembrie, cu un punct procentual, la 21%, când Italia a aprobat un plan de austeritate pregătit de precedentul guvern, condus de Silvio Berlusconi.

În Grecia, guvernul a început să implementeze măsurile dure de austeritate necesare pentru a primi pachetul de finanţare externă de la UE şi FMI, reducând, salariul minim mediu cu 22% şi pensiile de peste 1.300 euro cu 12%.

Măsuri de austeritate au fost adoptate şi în Marea Britanie, Franţa şi Germania, unde, de asemenea au fost concepute strategii de reducere a deficitului, care includ majorări de taxe sau îngheţări de salarii.

Pe scurt, situaţia din Europa ne confirmă, o dată în plus, că am făcut ceea ce trebuia, la momentul oportun: în timp ce noi ne pregătim să dăm înapoi bugetarilor veniturile care le-au fost tăiate în 2010, alte state europene adoptă acum modelul economic aplicat de fostul premier, Emil Boc, pentru a face faţă mai uşor crizei economice.

IAR OPOZIȚIA...

În contextul celor scrise mai sus, vă propun să aruncăm o privire obiectivă asupra mesajelor care vin dinspre opoziţie (USL):

USL demonstrează că nu înţelege nimic din economie şi că oricărei dezbateri pe cifre nu ştiu să îi răspundă decât cu acelaşi refren „Jos Băsescu! Jos PDL!". Nu e nevoie să ma credeţi pe cuvânt, e suficient să deschideţi televizorul.

Lipsită de viziune şi de responsabilitate politică, Alianţa Socialistă se află mereu în contratimp cu deciziile care duc România mai departe: dacă în momentul dificil când am fost nevoiţi să luăm măsurile de austeritate, pentru a salva România de pe marginea prăpastiei, opoziţia s-a împotrivit, acum USL critică decizia reîntregirii salariilor şi, în fond, respectarea promisiunii pe care le-am făcut-o românilor. Este tot o manifestare a reflexului politic involuntar denumit generic „Jos Băsescu! Jos PDL!".

Colacul peste pupază îl pune domnul Ponta, care declară: "Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu, a precizat că salariile pot creşte doar dacă se respectă anvelopa salarială, de maxim 7% din PIB, dacă se ţine sub control deficitul structural şi dacă se creează noi locuri de muncă. În caz contrar, în 2013 vom fi nevoiţi să le reducem din nou" (Victor Ponta, la Realitatea TV). 

Declaraţiile reprezentanţilor USL dovedesc când ignoranţă, când rea-voinţă - totul sub lozinca „Jos Băsescu! Jos PDL!". E pur noroc că legile fizicii nu sunt votate în Parlament! Opoziţia le-ar critica, denunţa, iar o moţiune de cenzură ar fi de asemenea o alternativă de luat în calcul. "Tăiaţi salariile? Ticăloşilor! Le creşteţi la loc? Sunteţi nebuni, venim noi la putere şi le tăiem la loc!".

Dacă despre Crin Antonescu sau Victor Ponta ne-am convins deja că nu înţeleg nimic din economie, despre Călin Popescu Tăriceanu nu putem spune decât că se preface că nu înţelege. Sau ca nu a înţeles nimic din anii pe care i-a petrecut în fruntea Guvernului României.

Şi toţi aceşti oameni se proclamă de pe acum salvatorii naţiei, în calitate de viitori guvernanţi ai României.